Pompa de apa este un echipament esential pentru orice gradina, insa poate fi un echipament ideal si pentru imbunatatirea confortului dintr-o locuinta, pentru cei care locuiesc la casa.
De cele mai multe ori, aceste pompe de apa sunt folosite pentru a transporta apa din puturi, din lacuri sau din fantani, pentru a alimenta diferiti consumatori.
Din punct de vedere al constructiei, trebuie precizat faptul ca o pompa de apa este alcatuita din trei elemente, si anume motor, unitate de pompare si carcasa.
In functie de pozitionare, aceste echipamente pot fi impartite in pompe de apa de suprafata, cele care trag lichidul dintr-un rezervor (put de exemplu), sau pompe de apa submersibile (imersate in lichid, pe care il imbing spre consumator).
Cei care locuiesc la casa, in mod special in mediul rural si care au o gradina pe langa casa unde cultiva diferite legume, cu siguranta au nevoie de pompe de apa de suprafata, pentru ca au nevoie sa ude legumele cultivate.
Atunci cand vine vorba despre alegerea unui asemenea echipament trebuie precizat ca este important sa se cunoasca adancimea de aspiratie a pompei de apa.
In cazul in care discutam despre o aspiratie de cel mult 8 sau 9 metri, sunt utile acele pompe de apa centrifugale de suprafata. Un alt aspect foarte important care conteaza foarte mult in ceea ce priveste alegerea unui asemenea echipament, este reprezentat de traseul de alimentare al pompei pana la consumatori, care poate sa fie realizat fie pe verticala, fie pe orizontala.
In cazul in care discutam despre pomparea apei la 10 metri pe verticala, trebuie mentionat faptul ca este nevoie de 1 bar presiune, iar pentru pomparea apei pe orizontala la 100 de metri, este nevoie tot de 1 bar presiune.
Atunci cand insa este nevoie sa se aleaga o pompa de apa submersibila, trebuie precizat ca exista cateva detalii la fel de importante de luat in calcul. Aici este necesar sa se tina cont de debitul de apa necesar, dar si la cati metri de apa este necesar sa ridice apa pompa.
De precizat este faptul ca persoanele care au nevoie de o asemenea pompa de apa, ar fi indicat sa isi indrepte atentia spre una care sa aiba o putere destul de mare, pentru a nu suprasolicita pompa.
Deasemenea, important de precizat este faptul ca in momentul instalarii pompei, este necesar ca pompa sa fie asigurata la nivelul solului pe un postament de beton, in asa fel incat aceasta sa nu fie inclinata. Pompa trebuie sa fie fixata foarte bine pentru o functionare indelungata.
Asadar, acestea sunt cateva dintre cele mai importante detalii pe care trebuie sa le cunoasca toti cei care locuiesc la casa, si care au nevoie de o pompa de apa precum Pompa de apa LG 3100, 600W / GUEDE 94156 / .
Cel mai important este faptul ca in prezent toti cei care au nevoie de un asemenea echipament, il pot gasi la diferite magazine online de specialitate, sau exista magazine mari in orasele mari unde se gasesc echipamente si unelte de gradinarit, asa ca le pot gasi